Comunicat de presa

11.08.2016

Colegiul Medicilor Mehedinţi împreună cu Sindicatul Medicilor Mehedinţi a constatat cu surprindere că până în 10.08.2016 nu s-au semnat contractele cu timp parţial de lucru pentru efectuarea gărzilor suplimentare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Tr. Severin.

De asemenea constatăm că Ministerul Sănătăţii a transmis o circulara nr. 2386 / 29.07.2016 care contravine OUG nr. 20/2016 şi Codului Muncii, în sensul că ministerul doreşte plata gărzilor la nivelul salariului de baza din anul 2009, care este de 2 ori mai mic decat salariul de baza actual.
OUG nr. 20/2016 reglementează faptul că gărzile sunt efectuate în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru, deci, gărzile sunt muncă suplimentară care este reglementat în Codul Muncii art.120, art.123 ..... ,, sporul pt munca suplimentara se stabileste prin negociere in cadrul contractului colectiv de munca sau dupa caz al contractului individual de munca , si nu poate fi mai mic de 75% din salariu de bază ..,, salariu care este reglementat prin aceeaşi ordonanţă nr.20/2016.
Toate actele normative emise anterior apariţiei OUG nr. 20/2016 si pe care le aduce in discutie circulara M.S. se refera la situatia garzilor reglementate de OUG 870/2004, art.42 :
(1) orele de garda nu sunt considerate ore suplimentare si nici cumul de functii;
(2) orele de gardă nu constituie vechime în muncă şi în specialitate.
Aceasta situatie nu mai exista in acest moment deoarece a fost schimbata de OUG. Nr. 20 / 2016, care reglementeaza clar garzile suplimentare efectuate de medici in afara programului de lucru sunt ore suplimentare si se considera vechime in munca si in specialitate.
In aceste conditii considerăm că toate aceste acte normative aduse in discutie de circulara M.S. devin caduce, deci fara obiect si nu pot fi aplicate noii situatii juridice create de la 01.08.2016 care considera garzile munca suplimentara si sunt reglementate exclusiv de Codul Muncii. .
Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă sunt dispuşi să semneze contractul privind gărzile suplimentare, numai dacă se ia în considerare salariul de baza din 01.08.2016.
Informăm opinia publică că în caz contrar dacă nu se respectă OUG nr. 20/2016 şi a Codului Muncii, incepand cu 01.09.2016 nu vom efectua decât garda obligatorie ( respectiv cele 20 ore de gardă / lună)

Data,
11.08.2016


Presedinte
Colegiul Medicilor Mehedinti,
Dr. Radu Vasile Iman
Medic primar chirurg
Sef Sectia Chirurgie

Presedinte
Sindicatul Medicilor Mehedinti
Dr. Lidia Popescu
Medic primar chirurgie si ortopedie pediatrica

Înapoi